A R T

Explicatiune

2010-11-15T10:40:00.000-08:00

Mai multi prieteni/cititori m-au intrebat de ce nu mai postez pe acest blog. Nu, nu mi-am pierdut interesul pentru casele si conacele noastre, pur si simplu nu mai am timp sa le caut: am devenit tatic! Fetita mea are deja aproape 10 luni, dar cred ca vor mai trece cel putin inca pe atatea pana vom putea (intreaga familie) sa o luam din nou pe coclauri. Pana atunci, nu uitati ca avem in Romania un numar enorm de case, conace, cetati, biserici si manastiri de o frumusete deosebita care asteapta sa fie descoperite. Nu le veti gasi la marginea drumului asfaltat, nu veti gasi indicatoare catre ele, multe dintre ele nu sunt puse in valoare nicicum si, in afara de localnici si cativa istorici sau arhitecti, nu stie mai nimeni de ele. Ceea ce, din punctul meu de vedere, face descoperirea lor si mai palpitanta. Asadar, spor la descoperit Romania! Va ajung si eu din urma...

"Restaurare" la TVR

2009-09-19T10:42:00.000-07:00

Sunt inca emotionat ca in urma cu cateva minute am vazut la TVR o imagine cu cula Cioaba-Chintescu de la Siacu in cadrul unui promo la o noua emisiune, "Restaurare". Inteleg ca in fiecare duminica, incepand de pe 20 septembrie, TVR va prezenta in cursul serii trei monumente de arhitectura, biserici, conace, cetati etc.; in 10 saptamani, vor fi prezentate 30 de monumente din intreaga tara. In urma sms-urilor primite de la telespectatori, se vor strange voturi si bani, care vor merge la restaurarea celui mai votat monument. Mai multe amanunte pe site-ul TVR de unde am aflat ca printre primele monumente care intra in concurs este si Vila Albatros a conacului construit de Alexandru Marghiloman in Buzau. Felicitari TVR pentru initiativa, pacat ca la final va fi renovat un singur monument.

"Conacul a fost construit dupa planurile arhitectului Paul Gottereau, intre anii 1884-1886, la comanda lui Ion (Iancu) Marghiloman, mare proprietar funciar; vila este amplasata in mijlocul unui vast parc de la marginea orasului Buzau, unde Alexandru Marghiloman, fiul sau, a amenajat un hipodrom si a creat una dintre cele mai mari herghelii de cai de curse din tara; vila "Albatros" a fost inaugurata in 1897 de catre Alexandru Marghiloman" (din cartea "Resedinte si familii aristocrate din Romania" de Narcis Dorin Ion)

In urma cu mai bine de 10 ani a inceput renovarea conacului. Probabil fondurile s-au terminat la un moment dat si de atunci conacul a ramas cum se vede mai jos:

Un arhitect traditionalist

2009-09-12T22:37:00.000-07:00

In sfarsit, am intalnit un arhitect - doamna Liliana Chiaburu - care pare interesat cu adevarat de promovarea arhitecturii traditionale nu numai sub forma preocuparii si interesului pentru monumentele deja existente ci si din punct de vedere al modului in care intelege sa gandeasca noi proiecte, dansa proiectand case exclusiv in maniera tradtionala. Am vazut pe blogul dansei (http://atelieruldearhitectura.blogspot.com/) doua case noi pentru care ai putea sa bagi mana in foc ca au cel putin 150 de ani si sunt plasate in vreun muzeu al satului - nu ne spune insa daca sunt proiectate de dansa sau nu. Pe scurt, ma bucur ca exista si astfel de arhitecti si va recomand sa ii vizitati cat mai des blogul. Eu unul o voi face.

Conacul Drugănescu de la Stoenesti, Ilfov

2009-07-07T06:58:00.000-07:00

Daca ma intrebati pe mine, acesta e cel mai frumos conac pe care l-am vazut vreodata. Mi se pare ca ar merita incadrat alaturi de palatele de la Mogosoaia si Potlogi, doar ca nu e un palat ci un conac. In rest, aceeasi calitate, acelasi stil: zidarie de caramida, coloane de piatra si capiteluri frumos sculptate, prezenta unei loggii pe spate si a unui foisor pe fata, acelasi simt al echilibrului. Loggia dadea, ca si la Potlogi si Mogosoaia, spre gradina din spate si probabil un lac, astazi secat, judecand dupa forma terenului. Foisorul e la fel de mare ca la Mogosoaia, dar ceea ce are particular este intrarea, care e dispusa nu in afara foisorului ci inautrul sau.

In literatura de specialitate am gasit putine informatii. Se pare că a fost construit in anii 1710-1715 de către Gavril Drugănescu. „După restaurări recente, şi-a redobândit parţial înfăţişarea, care corespunde unei etape constructive din vremea lui Constatin Brâncoveanu, cu o remarcabilă colonadă pe toată faţada sudică, un frumos foişor pătrat, la nord, peste intrarea la subsol.” (Corina Nicolescu)

A fost pana de curand, un an sau doi, Muzeul Etnografic al judetului Ilfov. De ce nu mai este, cine l-a revendicat/cumparat n-as putea sa va spun. Oricum, conacul este in prezent in buna stare din punct de vedere al zidariei, dar geamurile sunt sparte si pare abandonat.

La Stoenesti se ajunge pe autostrada Bucuresti-Pitesti, din care se iese la km 30, iesirea spre Bolintin Vale, de unde se trece prin Palanca si se ajunge la Stoenesti.

Aici am gasit un frumos proiect de reabilitare si valorizare a conacului, in fapt o lucrare de diploma a unei studente la arhitectura. Ce bine ar fi daca proiectul nu ar ramane doar proiect!

Palatul brancovenesc de la Potlogi, Dambovita

2009-07-05T08:28:00.002-07:00

Palatul de la Potlogi-Dambovita este, alaturi de palatul de la Mogosoaia si de cel de la Hurezi-Arges, unul din cele mai bine păstrate edificii brancovenesti.

In mare se aseamănă destul de mult cu palatul de la Mogoşoaia, in special datorită prezenţei foişorului impunător in partea din faţă a clădirii – reprezentând principala cale de acces in palat – şi loggiei cu coloane in spate, legate intre ele printr-o sală sau hol lung care formează un fel de ax al întregii clădiri.

Foisorul cu accesul la etaj:

Exista o bogata decoratie in piatra: portalurile de la intrarile principale, coloanele si balustradele foisorului, etc., „in care frunza de acant si floarea de crin se impletesc cu laleaua si garoafa orientala” (1).

Vedere din foisor:

In fotografia urmatoare se observa, la etaj, loggia, si la parter, sub loggie, camera deschisa. Se pare că prezenţa loggiei nu se datorează vreunei influenţe italiene sau turceşti, aşa cum s-a speculat, ci „reprezintă mai degrabă o adaptare la tipul local al palatului senioral bizantin, de care se leagă atât prin materialele şi procedeele de construcţie, cât si prin sistemele de boltire şi de decoraţie.” (1). Rolul loggiei si al camerei deschise era acela de a oferi privirii gradina si lacul care existau candva in spatele palatului, deschizand interiorul palatului spre exteriorul naturii.

Loggia vazuta din interior:

Decoratiunile exterioare din jurul ferestrelor:

Interiorul. Podeaua este recenta.

De remarcat la Potlogi decorul in stuc, reprezentand ornamente florale, de inspiratie orientală (turco-persană) (1).

Nu ma pricep, dar bunul simt imi spune ca modul acesta de renovare nu e okay: n-ar fi trebuit ca si noua usa sa fie boltita?

Beciul, centrat in jurul unui stalp masiv din care pornesc arce dublouri. Se spune ca la nivelul acestui stalp de sustinere s-ar fi aflat gura de intrare a tunelului care ducea spre crama din apropiere.

La Potlogi se poate ajunge fie iesind de pe autostrada Bucuresti-Pitesti la km 49, in dreptul unei statii de benzina OMV, de unde mai aveti de parcurs circa 3-5 km de drum neasfaltat pana la Potlogi, fie iesind de pe autostrada la km 30, in dreptul indicatorului Bolintin Deal, prin Palanca, Stoeneşti (unde puteti vedea Palatul Drugănescu), Găiseni, Potlogi (de la Găiseni la Potlogi, 3-5 km de drum neasfaltat). Deşi neamenajat, palatul se vizitează contra cost. Si nu, studentii nu au reducere – au fost plangeri.

Bibliografie:
1. Case, conace si palate vechi romanesti – Corina Nicolescu, Ed. Meridiane, 1979

Mai multe despre istoricul acestui palat, precum si despre tribulatiile legate de administarea sa, puteti afla din articolul "Palatul Potlogi, abandonat" din Romania Libera.

Palatul brancovenesc de la Mogosoaia

2009-07-05T08:28:00.001-07:00

Urmeaza.

Casa in Dridu, Ilfov

2009-07-04T23:00:00.000-07:00

Palatul Ghica de la Caciulati, Ilfov

2009-06-28T13:22:00.001-07:00

La Palatul Ghica am ajuns oarecum intamplator, nefiind in obiectivul excursiei din acea zi in jurul Bucurestilor. Un panou din Moara Vlasiei ne indica prezenta in zona a acestui palat asa ca, fara a intreba de prea multe ori, l-am gasit destul de usor, dar nu in Moara Vlasiei ci in satul urmator, Caciulati. Nu la fel de usor insa am gasit paznicul care sa ne dea voie inauntru. Poarta, care se deschidea spre o aleea lunga si impunatoare, era deschisa iar din cutia de 2 pe 2 a portarului se auzea un tranzistor. Am ciocanit de cateva ori, fara succes. Si cum nu vroiam sa intram fara a cere voie cuiva, am incercat sa ne gasim omul la barul de peste drum. Nu l-am gasit, insa un baiat blondiu, ce sorbea linistit dintr-o halba, s-a aratat dispus sa ne insoteasca pana la palat, unde probabil era si paznicul nostru. "Nea cutare! Nea cutare!" l-a strigat pustiul si de la unul dintre geamuri a aparut o silueta masiva si cam tuciurie. "Uite, bre, oamenii astia vor sa vada palatul!" "Ce vor, ma?" Se retrase apoi din fereastra si reaparu cateva secunde mai tarziu in cadrul masiv al usii. "Vor sa vada palatul." Eu nu ziceam inca nimic, asteptand sa vad cu cine am de-a face. "Pai, palatul e inchis, nu se prea viziteaza." Acest "nu prea" era tot ce vroiam sa aud. "Stiti, eram si noi prin zona, am remarcat palatul si am vrea sa il vizitam, daca se poate" am spus, in timp ce ma indreptam hotarat spre el. Inainte de a apuca sa mai zica ceva, ii bagasem deja o bancnota in palma. "Ei, haideti sa vedeti, da' mare lucru nu mai ie."

O frumoasa descriere a palatului gasiti aici.

La plecare, nenea paznicul ne-a dat sa citim doua pagini cu informatii despre palat, pe care le-am fotografiat iar odata ajuns acasa le-am transcris si pus pe blog. Aveam sa imi dau seama mai tarziu ca textul era luat de pe site-ul primariei Moara Vlasiei, unde va indrum si pe voi sa-l cititi, ca eu nu dau cu copy&paste.

As adauga insa doar doua comentarii.

Cum Alexandru Dimitrie Chica nu a fost casatorit, palatul a fost lasat prin testament surorii sale Pulcheria (Profira) Ghica, casatorita in 1830 cu colonel Vladimir Moret de Blaremberg. Si din aceasta casatorie, Pulcheria a avut trei copii: Nicolae, Constantin si Alexandru care au mostenit impreuna mosia. Ei bine, ca sa vedeti cum se incurca destinele oamenilor si firele povestilor, aflu dintr-un articol din Jurnalul National ca Nicolae Blaremberg si-a incrucisat la un moment dat destinul cu Stefan Bellu, unul din membrii de seama ai familiei Bellu, cea cu conacul de la Urlati, despre care am scris. Macar ca cei doi erau reprezentanti de seama ai Justitiei Romane la acea data, ei si-au incrucisat destinele si sabiile intr-un duel legat de chestiuni de onoare. Citez din articol: "Pe la 1890, Nicolae Blaremberg s-a casatorit cu Paulina Anghelescu, «o frumoasa doamna» (pictata si de Nicolae Grigorescu), dar fara bani, fara rang si cu o reputatie indoielnica. Avea un copil din flori, Olga, dintr-o legatura amoroasa cu boierul Stefan Bellu. Blaremberg i-a cerut acestuia sa recunoasca copilul si sa-si asume raspunderea pentru intretinerea lui. Bellu refuzand - noteaza Mihai Dim. Sturdza - a avut loc un duel incheiat fara rezultat si fara impacare pe teren, deci si fara legalizarea statutului fetei."

In alta ordine de idei, din informatiile de pe site-ul primariei Moara Vlasiei, ca si din relatarile paznicului, aflu ca acest palat este in prezent in proprietatea/custodia Academiei Romane. Din pacate, dupa cum se poate vedea si din unele fotografii, Academia Romana nu este chiar ceea ce am numi un bun gospodar: unele camere au tencuieli cazute, miroase a mucegai, mobilierul este sporadic, multe camere sunt goale. Ma asteptam ca aici sa fie amenajat un muzeu. Sau ca palatul sa aiba cat de cat o utilitate, sa fie folosit la ceva, orice. Din pacate, nu e nimic: nici muzeu, nici cladire administrativa, nici casa de oaspeti.... E lasat put si simplu de izbeliste. Ma rog, nu chiar, daca totusi au angajat un paznic. Cladirea asta insa ar putea fi valorificata daca s-ar dori acest lucru. Sigur, Academia Romana sufera, stim cu totii, de o lipsa cronica de fonduri. Dar cred ca aici e vorba si de altceva: o lipsa de interes, de viziune, de preocupare. Chiar nu se poate face mai mult? Un parteneriat public-privat sau un proiect cu fonduri europene ar rezolta problema baneasca. Sigur, acum e criza, dar pana in toamna anului trecut de ce nu s-a facut nimic?

Am auzit insa, de la portarul vorbaret, ca aici s-au filmat secvente din diverse filme, unele cu actori celebri (Van Damme, Wisley Snipes s.a.). Iar o trupa de guristi de pe la noi si-a tras aici videoclip. Ma gandesc ca inchirierea locatiei se va fi facut pe niste mii de euro, care ar fi trebuit, te-astepti, sa se regaseasca macar sub forma de reparatii. Nu pare sa se fi intamplat asa.

Havuzul din fata palatului. In spate se vede aleea principala pana la sosea...

Spatele palatului, care da spre raul Cociovaliştea...

Intre fotografia anterioara si urmatoarea ai zice ca nu e mare diferenta: doar unghiul e putin schimbat si... starea tencuielii.

Holul de la intrare:

De ceva reparatii ar fi nevoie, nu cine stie ce, dar oricum...

Mobilierul de epoca stil Ludovic al XVI-lea, aflat intr-unul dintre dormitoare, a apartinut Elenei Lupescu, care a locuit aici o perioada.

Scarile care duc la subsol. Paznicul insista ca noaptea aude pasi pe aceasta scara. Sa-l credem?

Subsolul in care s-ar fi turnat secvente din mai multe filme. Cica peretii erau varuiti in alb, dar au fost murdariti, sa para mai vechi, cu ocazia filmarilor. Normal ar fi fost ca la plecare sa ii zugraveasca din nou, sa ii lase cum i-au gasit.

Una din camerele de la subsol...

Probabil si literele au ramas tot de la vreo filmare, caci altminteri nu pot sa imi inchipui rostul lor.

Casa de bani. Atat de grea, incat au turnat dusumeaua de ciment in jurul ei. Greu de spus de cand dateaza, oricum nu cred ca e "de pe vremea lu' Ghica", cum ne-a spus paznicul.

Sigla fimei producatoare a casei de bani, poate o recunoaste cineva si o poate data:

Mai multe despre Palatul Ghica puteti afla oricand din diverse articole de pe net, prietenul "Gagăl" e de incredere (de exemplu, aici). Exista si o poveste cu niste schelete descoperite in curtea palatului, mai multe amanunte in acest articol.

In privinta vizitarii palatului, teoretic este inchis publicului. Daca insa stiti sa zambiti frumos... si mai ales romaneste, se rezolva.

UPDATE: Fabricantul seifului este Thomas Milner (1781-1849). Compania pe care a fondat-o in Liverpool s-a numit Thomas Milner and Son. Numele companiei face referire la fiu sau, William, nascut in 1805 si decedat in 1874 si care a preluat afacerea tatului sau. In 1950, compania a fuzionat cu Chatwood, iar in 1962 au fost cumparati de Assa Abloy.

Milner a fost un pionier in domeniul seifurilor rezistente la foc. Acestea au fost create prin introducerea unui material izolant intre peretii exteriori si cei interiori ai seifului, material care emitea umezeala, daca am inteles eu bine. Milner a patentat acest tip de seif in 1840.

Thomas i-a avut printre clienti pe Ducele de Wellington si Ministerul de Razboi al Angliei, iar un seif Milner s-ar fi aflat si pe Titanic. O fotografie a unui astfel de seif in stare exceptional de buna puteti gasi la aici

Desertul Kuntakinte (prietenii stiu de ce)

2009-06-26T15:22:00.001-07:00

Casa...

"Desertul Kuntakinte". Cele doua "domnisoare" langa gura podului si umbrela fara panze.

"Cuferele" si cutia cilindrica cu scrisori:

In dreapta-sus fata de arcurile de pat se vede capul uneia dintre cutiile cu masti de gaze.

Sacul cu necuvantatoare, samovarul, "amfora", cele doua cutii gazoase si cufarul cu "razboiul chimic":

Sticlute frantuzesti si cutiile lor originale (de la Paris?):

In stanga sus, opaitzul "made in sweden". Suporturile metalice de pahare. Suveica, rama etc.

"Farmacia", curatata de praf:

Pe cele doua flacoane lunguiete din centrul imaginii scrie "apa distilata". O mai fi buna?? In partea de jos a imaginii se vede un colt din lozul interbelic (romanesc, dar scris in franceza).

Banutii de plumb:

Din poza urmatoare, se poate aprecia mai bine starea impecabila a cutiilor cu mastile de gaze. In interior, lucesc ca noi. Iar tabloul contine o fotografie cu cinstiti cetateni la o adunare, dintre care unii imbracati in uniforma militara a primului razboi mondial.

Pentru cei care nu stiu ce-i cu "desertul Kuntakinte", am scris pe blogul unui prieten, urmatorul comentariu:

Duminica trecuta, m-am urcat intradevar in podul casei mele. Mai precis, in podul casei pe care urmeaza sa o demolez pentru a face loc uneia mai mari, caci cea veche nu are decat doua camere si un hol intre ele, iar peretii crapati nu mai inspira incredere. Ei, si casa asta veche - din 1912 - are si ea, fireste, un pod. Pe care, tot asa, nu m-am simtit ispitit pana acum sa il cercetez - ma mir si eu de ce, ca altminteri numai la poduri de case vechi ma gandesc, si cand dorm si cand sunt la serviciu. Ei bine, de data asta chiar am avut noroc: cat puteam vedea in lumina difuza a podului, forme misterioase de relief se profilau in departari, asteptandu-ma sa le aflu rostul lor acolo. Tata, de jos, ma striga: “Ai grija unde calci! Sa nu se rupa vreo scandura cu tine, stii ce-ai patit la Albesti! Ei, ce faci acolo? Zi ceva, nu te mai aud!” Eu ma indepartasem deja de gura podului, mirat ca cele doua manechine de carpa care o pazeau nu au raspuns privirii mele mirate. In schimb, i-am raspuns tatii: “Aici e chestiune de dragoste, iar in dragoste nu incape graba. Ai, deci, rabdare si lasa-ma sa-mi caut destinul printre lucrurile astea vechi.” Un vas enorm zacea rasturnat pe burta: desigur, o amfora romana mi-am spus, trebuie sa o iau cu mine, se poate sa mi se faca sete pe drum, iar drumul se arata prafuit, mama doamne, ce prafuit era! Ceva mai incolo, am gasit un opait, un fel de aragaz portabil pe care mai tarziu, cand l-am sters de praful matusalemic, gros ca untura pe sorici, am gasit scris “Made in Sweden". Dar pe moment nu-mi ardea de aragaze, ma avantasem deja spre primele cufere cu aur. Ma rog, nu erau decat niste cutii de lemn cu cabluri electrice si piulite, dar cu cata emotie dadusem capacul fiecareia la o parte! Oho, si nu erau una sau doua, ci sapte! Sapte capace, sapte emotii, sapte kile de praf! In spatele lor zacea rasturnata, ca o primadona anchilozata in momentul reverentei, o cutie cilindrica de carton, din a carui gura imensa curgea un teanc de scrisori. Mai tarziu aveam sa gasesc printre ele o scrisoare din 1913 insotita de un martisor, fotografii ale unei Miss Romania de prin anii 30, o carte de vizita a unui senator interbelic, o scrisoare a prefectului din Soroca si un loz la Loteria Fundatiilor Regale. M-as fi asezat chiar atunci sa desfac scrisorile si sa inspir adanc aerul prins intre filele lor, dar tabla incinsa a casei dogorea mai ceva ca-n desertul Kuntakinte. Aveam desigur cu mine umbrela gasita langa cele doua domnisoare tacute, dar nu ma puteam baza numai pe spitele ei goale. Curioasa mai e si viata asta: ceva mai incolo am gasit o alta umbrela, de data asta cu panzele-i in ordine, dar fara maner. Cum sa o apuc? Am lasat-o acolo, nerabdator sa merg mai departe. Adica doi pasi la dreapta, pana la cufarul mare de nuiele pe care era asezat - sau aruncat, cum vreti - un alt cufar, mai mic si mai plicitisititor, dar cu mult mai bogat decat oricare altul: pe capacul lui erau risipite zeci de monede. As fi vrut sa fie macar de argint, asa speram eu, dar erau de plumb sau asa ceva, de culoarea prunei stricate. Erau monede de 20 de lei de prin anii 30. Cufarul cel mare, de nuiele, avea insa, fara sa stie, la picioarele lui o alta comoara: aruncati, de data asta, chiar in colbul podului, zaceau lipsiti de vlaga zeci de banuti gauriti, de 5 si 10 bani din 1905 si 1906. I-am strans pe toti, cu atentie, macar ca o salba la gat nu era chiar ceea ce imi trebuia in momentul acela: ma miscam tot mai greu, aerul devenea tot mai incins, tot mai irespirabil. Mi-am dat seama de asta cel mai bine in clipa cand am desfacut cele doua cutii cu masti de gaze din 1939. Erau impecabile, pareau scoase din fabrica in urma cu 7 zile, nu 70 de ani. Aveau si carticelele de instructiuni cu ele pe care le-am citit crispat, cateva minute mai incolo cand, spre capatul dinspre poarta al podului, intr-unul din cuferele de acolo, am dat peste un razboi chimic in plina desfasurare: zeci de sticlute farmaceutice frantuzesti, URASEPT si UROPHILE, pastile, fiole, prafuri, pungute cu inscriptii misterioare “de trei ori pe zi", cutii si cutiute “Farmacia Gerota din Buzau", toate se bateau sa mai supravietuiasca inca unui secol. Saracele, erau atat de prinse in galceava lor incat, ca sa nu le deranjez, am luat cufarul cu totul. A fost, dealfel, singurul cufar luat din pod. In el aveam sa pun, dupa inventariere si desprafuire, toate celelalte necuvantatoare gasite acolo (desigur, ar fi trebuit sa pomenesc aici si de suporturile metalice de pahare, si de samovarul fara robinet, de rama frumos sculptata, de suveica subtirica si de toti camarazii ei de pe frontul razboiului de tesut). Pe toate le-am salvat din desertul Kuntakinte, aflat in podul casei mele, pe Nucului nr 10.

Toma T. Socolescu pe Wikipedia

2009-06-22T10:59:00.000-07:00

Prin eforturile doamnei Laura Brajon Socolescu si a sotului acesteia, a aparut zilele acestea o pagina pe Wikipedia (aici in franceza si aici in engleza), dedicata arhitectului Toma T. Socolescu (despre a carui casa din Paulesti, aflata intr-o stare avansata de degradare, am scris nu demult un post). Pagina contine informatii despre personalitatea, genealogia si mai ales opera acestui pe-nedrept-uitat arhitect roman. Va invit sa va bucurati ochii si spiritul. Pe cand si varianta in limba romana a articolului de pe Wiki?

Conacul Bellu - un exemplu de conservare si valorificare monumentala

2009-06-18T12:33:00.000-07:00

Conacul Bellu din Urlati ar merita sa fie mai bine cunoscut. Are toate datele unui succes muzeal: o arhitectura care nu poate lasa rece pe nimeni, oricat de neavenit ar fi, o colectie de obiecte de arta si mobilier impresionanta prin diversitate si calitate, un personal calificat si profesionist, materiale de informare etc. Dar are, zic eu, si un mare ghinion: acela de a fi amplasat intr-o zona deloc turistica. Practic, nu prea ai cum sa dai de el intamplator: daca nu te duci special la Urlati ca sa-l vezi, nici ca il vei vedea vreodata. Ca necunoscator in ale arhitecturii traditionale, eu am aflat de acest conac abia recent, rasfoind cartile lui Ghika-Budesti, Grigore Ionescu, Corina Nicolescu si ale altora, unde insa nu am gasit decat cel mult cate o fotografie alb-negru. Pare ceva frumos, mi-am zis, o mai fi existand? O scurta incursiune pe net mi-a confirmat ca da. Si cum intamplarea a facut sa am un drum prin zona Ploiestiului, m-am abatut spre Urlati. Pentru cine nu stie, la Urlati se ajunge din soseaua Ploiesti-Buzau, prin localitatea Albesti-Paleologu, din care se face un drum de vreo 6 km pana la Urlati. Ajunsi acolo, trebuie sa intrebati de conac, ca nu sunt indicatoare. Conacul e undeva pe o colina impadurita, la care se ajunge pe niste stradute laturalnice (adresa exacta: Str. Orzoaia de Sus, nr. 2., telefon 0244 271721, program de vizitare 9-17, luni inchis). Despre istoria sa nu v-as spune decat ca a apartinut unei familii de aromani, originari din Pindu Macedoniei, stabiliti la noi prin anii 1780. In Valahia, familia Bellu a facut averi si s-a inrudit cu mari familii boieresti autohtone. Alexandru Bellu (1850-1921), unul dintre ultimii membrii importanti ai acestei familii, a fost un om de cultura, avocat, numismat si fotograf - unul din precursorii artei fotografice romanesti (fotografiile sale cu tarani romani au fost reproduse in albumul "La Roumanie en images", aparut la Paris, in 1919). Mai multe despre conac, puteti afla de aici, aici si aici. Oricum, ceva articole sunt pe net, din pacate nu si o pagina oficiala a Muzeului Conacul Bellu. Si acum, pozele. Din pacate, numai din exterior, ca in interior nu era voie.

Articol Republicanul

2009-06-18T12:15:00.000-07:00

Ma bucur ca publicarea fotografiilor casei Socolescu din Paulesti nu a ramas fara ecou in mass-media: in ziarul ploiestean Republicanul a aparut un articol despre aceasta casa. Poate se sesizeaza cineva...

Desi tare mi-e teama ca astfel de sensibilizari nu sunt suficiente pentru salvarea unui monument, ca ar trebui facut mai mult. Dar ce? In seara aceasta ministrul culturii demonstreaza in Piata Universitatii pentru salvarea patrimoniului cultural. Pe mine unul treaba asta ma descurajeaza: ministrul ar trebui sa propuna legi mai drastice, sa propuna o motiune in Parlament, sa isi traga colegii de maneca sau sa ii ia de gat, in sfarsit, sa faca ceva concret, ceva ce noi, simplii "alegatori", nu putem. Sa ne lase pe noi sa demonstram, iar domnia sa sa faca mai mult de atat. Noi cu atitudinea, dansul cu actiunea. De regula, astfel de manifestari sunt menite sa atraga atentia tocmai ministerelor de resort, "organelor de drept", institutiilor statului indreptatite si obligate sa se ocupe de un domeniu anume. Daca insa "organul" este cel care cheama la manifestatie, cine mai e adresantul? Cine-i iapa care nu pricepe? Mostenitorul sau patronul care vrea sa poata vinde terenul de sub o cladire de patrimoniu? Firmele de constructii? "Mafia imobiliara"? Mie unul, treaba asta mi se pare o noutate absoluta: daca pana acum manifestau indivizii sa priceapa institutiile, acum ies in strada ministerele sa priceapa smecherii. O fi bine? O fi rau?

Casa in pericol pe Sos. Kiseleff

2009-06-15T23:10:00.000-07:00

Semnalez aparitia unui articol despre o casa aflata in pericol, chiar daca (sau "tocmai din cauza faptului ca") e plasata in buricul targului, pe Sos. Kiseleff.

SOS Casa Manciulescu din satul Cioranca, jud. Buzau

2009-06-11T12:43:00.000-07:00

Am trecut de multe ori prin satul Cioranca unde, la iesirea dinspre Buzau, pe stanga, am remarcat o casa cu un cerdac inalt si o forma particulara a fatadei. Azi chiar m-am oprit sa fac cateva poze si sa aflu ceva despre aceasta casa. Un localnic mi-a spus ca ar fi apartinut unui boier Manciulescu. Numele imi spune parca ceva, dar deocamdata nu am reusit sa aflu nimic despre acest Manciulescu. Daca stie cineva ceva, orice informatie e bine venita. Oricum, casa pare a fi in proprietatea cuiva, tinand cont de faptul ca usile de la parterul casei erau unele de fier masiv, cu lacate asemenea.

UPDATE

Am aflat* ca aceasta casa ar fi fost construita in 1920 de Virgil Manciulescu, fost avocat si proprietar de pamant.

* Judetul Buzau. Palate, vile, case celebre, conace boieresti, case taranesti. Gheorghe Petcu. Ed. Alpha MDN, 2007.

SOS Casa Socolescu din Paulesti, Prahova

2009-06-08T10:49:00.000-07:00

Eram in trecere prin Paulesti cand am remarcat aceasta casa cu contraforturi. Aspectul abandonat mi-a sugerat ca probabil e vorba de vreo casa boiereasca de care nu se mai ingrijeste nimeni, asa ca am oprit si, inainte de a intra in curte pentru cateva fotografii, am intrebat un cetateam mai in varsta ce stie despre aceasta casa. "E de pe vremuri, a fost a boierului Socolescu. A venit cineva, dupa '90, sa o revendice, o doamna in varsta, dar au alungat-o oamenii. Acum cred ca e a Primariei".

Ajuns acasa am incercat sa aflu mai multe despre acest boier Socolescu si constat ca numele e destul de prezent pe net. In Bucuresti exista Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice “Ioan N. Socolescu”, iar in Ploiesti exista Grupul Scolar Industrial "Toma N. Socolescu", de pe a carui pagina de net aflu de cele cinci generatii de arhitecti Socolescu, precum si de importantele lor realizari in cadrul urbei Ploiesti (daca ar fi sa numim numai bine cunoscuta cladire a Halelor Centrale si ar fi suficient). Aflu deasemenea ca in 2004 s-au retiparit doua lucrari ale lui Toma T. Socolescu: "Amintiri" si "Fresca arhitecţilor care a lucrat în România în epoca modernă (1800-1925)", la editura Caligraf din Bucuresti (carti pe care le-as vrea si eu, daca le are cineva de vanzare...).

Asadar, numai ignoranta mea a fost mai mare decat surprinza descoperirii acestui nume de seama al arhitectururii romanesti. Ce se intampla insa cu casa sa?

Pe lista monumentelor istorice din judetul Prahova este listata "Casa Toma T. Socolescu", amplasata in comuna Paulesti. De pe site-ul "Monumente istorice din Romania" aflu ca aceasta casa dateaza de la inceputul secolului XIX. Desi foarte probabil ca aceasta sa fie Casa Toma T. Socolescu, nu am totusi nici o certitudine. Daca nu este aceasta, cea fotografiata de mine, atunci care este adevarata Casa Socolescu? Daca stie cineva mai multe, as aprecia orice informatie.

Conacul Cotofenilor din Cotofenii din Fata, jud. Dolj

2009-06-04T11:50:00.000-07:00

Am pornit in cautarea conacului din Cotofenii din Fata intrucat il stiam din fotografiile vazute in casa ultimului dintre Chintesti, inginerul George Chintescu, pe care am avut onoarea si placerea de a-l cunoaste indeaproape. Nu stiu prea multe despre istoria acestui conac, cine l-a construit si cand (pe la 1600 si ceva, oricum), dar stiu ca la un moment dat a apartinut acestei familii de boieri olteni, ai caror urmasi sunt astazi raspanditi in toata lumea. Mai multe despre aceasta familie puteti afla din articolul "De neamul Chintestilor", de Mihai Sorin Radulescu.

Fotografiile de care pomeneam sunt din anii '30 si au ca personaj principal pe Regina Maria a Romaniei, in vizita la acest conac, secondata de proprietarul de atunci al conacului, avocatul Sescioreanu. Iata cateva din pozele de epoca, niciodata facute publice pana acum.

Cel din stanga este avocatul Sescioreanu, apoi spre dreapta, sotia acestuia, Regina Maria a Romaniei si o domnisoara de companie a reginei. In spatele lor, conacul, cu cerdacul din fata.

Cam asa arata atunci. Astazi, conacul e intr-o stare deplorabila, fara geamuri, usi sau ferestre, dar din fericire zidurile groase de 70-80 cm sunt intacte, aparent fara fisuri de profunzime. Beciul de circa sase metri inaltime este deasemenea intact si pare la fel de solid ca in anul in care a fost construit. Scara de acces la etaj lipseste la cerdacul din spate si este incompleta la cel din fata (cel din fotografiile cu regina). Conacul e amplasat pe o muche de deal, oferind cerdacului din fata o priveliste magnifica, spre campurile si padurile dinspre Craiova. Conacul insusi este invadat de o jungla de vegetatie - din cauza carora nici nu am reusit sa obtin niste fotografii de ansamblu prea grozave - si in special de un tei masiv care a crescut, asteptand parca sa fie invitat sa urce, chiar in fata scarilor.

Scara de acces a cerdacului din fata:

Am admirat (si fotografiat) in mod deosebit arcadele trilobate ale celor doua cerdacuri, arcade unite cu tiranti de lemn:

Tirantii au cate o rozeta sculptata pe fiecare fata:

Interiorul cerdacului din fata:

Interiorul conacului, cu doua holuri care se intersecteaza in cruce, delimitand patru camere, cate una pe fiecare colt. In plus, la capatul unuia dintre holuri se gaseste o alta camera.

Beciul, de circa sase metri inaltime si 40-50 de metri patrati suprafata:

Cerdacul din spate, cel fara scara, sub care se afla intrarea in beci:

Am gasit si doua articole de ziar despre acest conac: "Conacul lui Tanase Scatiu, locul nimanui" si "Conacele lui Tanase Scatiu, lasate in paragina de cei care le-au revendicat".

Daca ati citit articolele, ati aflat de ce conacul din Cotofeni este identificat ca fiind "Coancul lui Tanase Scatiu". In realitate, conacul celui care a servit drept model pentru acest personaj, boierul Ramniceanu, se afla in alta parte, in satul Bontesti, comuna Carligele, judetul Vrancea. Despre starea actuala a acestui conac, puteti afla mai multe din articolul Verei Albulescu, "Conacul lui Tanase Scatiu, in stare jalnica".

Un conac in apropierea satului Mihaita, com. Cotofenii din Dos, jud. Dolj

2009-06-03T09:16:00.000-07:00

Casa in satul Cotofenii din Dos, jud. Dolj

2009-06-03T09:15:00.000-07:00

Cula lui Tudor Vladimirescu din Cerneti, jud. Mehedinti (langa Drobeta Turnu Severin)

2009-06-03T09:04:00.000-07:00

Cula lui Nistor din Cerneti, jud. Mehedinti (langa Drobeta - Turnu Severin)

2009-06-03T09:00:00.000-07:00

SOS Cula Cioaba-Chintescu, sat Siacu, com. Slivilesti, jud. Gorj

2009-06-03T08:50:00.000-07:00

Cula CIOABA-CHINTESCU situata în satul Siacu, comuna Slivilesti, este una din cele mai recente constructii de tip cula. Ea a fost începuta în 1818 de boiernasul Raducan Cioaba, dupa moartea acestuia, sotia sa Zoita s-a recasatorit cu Marin Chintescu, acesta fiind cel care a terminat cula în 1822. Mostenirea ei s-a facut în general pe linie femeiasca, astfel încât este cunoscuta sub mai multe denumiri printre care si cea de Cula Grecescu, dupa numele boierului Grecescu, sotul Stancai Chintescu. Constructia are un plan dreptunghiular dezvoltat pe trei niveluri. În timp a suferit unele transformari, usa originala nu se mai pastreaza. La etaj se urca pe o scara îngusta care porneste din beci. Pridvorul se deschide la ultimul nivel si permite o buna vizibilitate asupra împrejurimilor, pe vremea când functiona putând comunica cu o alta cula, care astazi a disparut, cea de la Borascu (1770). Toate laturile au prevazute metereze folosite pentru tragerea cu arma în caz de nevoie. Ca sistem constructiv si dupa amplasarea în teren, Cula de la Siacu apartine tipului de veghe, semnalizare si alarma. Desi este un valoros monument de arhitectura, astazi seafla într-o stare avansata de degradare si înca nu s-au gasit resursele financiare necesare pentru restaurarea, conservarea si punerea sa în valoare.

Biserica Glogovenilor din Glogova, Gorj

2009-06-03T08:31:00.000-07:00

Casa Glogoveanu, din Glogova, jud. Gorj

2009-06-03T08:24:00.000-07:00

Casa Glogoveanu nu este chiar o cula in sensul propriu al cuvantului, de tun, fiind incradata de o unii autori in seria "pretinselor cule", adica a caselor boieresti cu parter inalt, fortificat.

La intrarea in curte, pe un panou sta scris: "Casa Glogovenilor a fost construita in jurul anului 17...(neclar) peste parterul unei cladiri mai vechi din secolul al XVI-lea de catre familia Glogoveanu care isi luase numele dupa cel al satului. Ea reprezinta tipul de casa boiereasca evoluata fiind construita pentru a corespunde cerintelor unei familii de mari mosieri. Piesa cea mai caracteristica a casei este foisorul marginit de un sir de stalpi de lemn care sustin grinzile frontale frumos impodobite cu crestaturi.

Se remarca de asemenea beciurile cu ziduri groase de piatra. In casa Glogovenilor a trait o parte din anii tineretii Tudor Vladimirescu – conducatorul miscarii revolutionare dn 1821. Cladirea a fost renovata spre sfarsitul secolului trecut (XIX, n.n.) de Gheorghe Vernescu, proprietarul ei de atunci si restaurata in mod radical in anii 1965-1967."

Din cartea "Cule din Romania" a lui Ioan Godea, aflam ca "tehnica constructiei arata existenta a doua etape arhitectonice distincte. Prima etapa, caracterizata prin ziduri groase de aproape un metru si jumatate, foarte bine lucrate si strapunse de numeroase metereze, curpinde un beci la nivelul solului, alcatuit din doua incaperi acoperite cu bolti cilindrice intarite prin puternice arce-dublou.

Traditia atribuie constructia acestui prim nucleu al casei lui Necula Vataful din Glogova, atestat documentar la inceputul veacului al 17-lea.

De aceasta constructie masiva se deosebeste net partea adaugata ulterior: alcatuita din intregul etaj, precum si din doua iesinduri; iesindul din fata cuprinde intrarea si scara de acces la etaj, iar deasupra un foisor strapuns de metereze.

Iesindul din spatele cladirii constituia un corp de garda, prevazut si acesta cu o multime de metereze avand unghiuri de tragere variate, iar deasupra lui se afla sacnasiul caracteristic caselor boieresti in veacurile 18-19 [sacnasiu = incăpere mică la catul de sus al caselor domnesti si boieresti, iesită în afară din faţada clădirii si închisă cu geamlâc sau cu obloane].

Cea de a doua etapa constructiva, prin care se exprima stralucirea si bogatia boierilor Glogoveni din veacul al 18-lea, a avut ca autor fie pe Matei Glogoveanu, consilier imparatesc sub austrieci, mort in 1732, fie mai degraba pe fiul acestuia, Ionita Glogoveanu, care a ocupat importante dregatorii in decursul celei de-a a doua jumatati a veacului al 18-lea."

De la ghidul nostru am mai aflat doua lucruri interesante:

1. Actualmente, cladirea apartine Sindicatului Minerilor din Motru care o foloseste pe post de casa de protocol. Felul cum e amenjata inauntru, cu canapele din piele, cu dus, cu televizor etc. dovedeste acest lucru. Prima reactie a fost una negativa: de ce o asemenea casa de patrimoniu nu este muzeu? Cum sa amenajezi o casa de protocol (in care se mai fac si nunti, din cate am inteles) intr-o casa de o asemenea valoare istorica? Ghidul nostru ne-a spus insa ca "de n-ar fi luat-o minerii, de mult nu ar mai fi fost piatra pe piatra". Daca are dreptate, atunci Casa Glogoveanu e intr-o situatie destul de norocoasa, chiar daca nu cea mai fericita, dar oricum una mai buna decat a multor case istorice parasite, daramate sau disparute.

2. Existau - si poate mai exista si astazi de nu s-or fi prabusit - doua tuneluri. Unul lega beciul casei cu biserica din apropiere si altul cu malul Motrului. Intrarea din beci, inspre tuneluri, a fost astupata de mult, in schimb se mai pastreaza inca iesirea dinspre râu:

Case din Glogova, jud. Gorj

2009-06-03T08:14:00.000-07:00

Conacul Cornoiu (alaturi de cula) de la Curtisoara

2009-06-03T08:08:00.000-07:00

Cula Cornoiu, din incinta Muzeului de la Curtisoara, jud. Gorj

2009-06-03T07:54:00.000-07:00

Cula Gh. Tatarescu, din incinta Muzeului de la Curtisoara, Gorj

2009-06-03T07:48:00.001-07:00

Muzeul arhitecturii populare din Gorj, de la Curtisoara

2009-06-03T07:41:00.000-07:00

Casa particulara din Cartiu, jud. Gorj

2009-06-03T07:35:00.000-07:00

Casa Cartianu (muzeu), din Cartiu, jud. Gorj (langa Targu Jiu)

2009-06-03T07:19:00.000-07:00

Casa in Turcinesti, Gorj (langa Targu Jiu)

2009-06-03T07:15:00.000-07:00

Casa in Targu Jiu

2009-06-03T07:13:00.000-07:00

Cula Greceanu de la Maldaresti (4 km sud de Horezu)

2009-06-03T07:05:00.000-07:00

Cula I.G. Duca din Maldaresti

2009-06-03T06:54:00.000-07:00

Casa taraneasca in apropiere de Ramnicu Valcea

2009-06-03T06:44:00.000-07:00

Casa in apropiere de Ramnicu Valcea

2009-06-03T06:37:00.000-07:00